Armata europeana comuna, iluzie sau realitate?


Armata_romanaDupa incheierea celui de-Al Doilea Razboi Mondial, pe 4 martie 1947, Franta si Marea Britanie semneaza Tratatul de la Dunkuerque ca formula de alianta si asistenta mutuala impotriva unui eventual atac german ca reactie la infrangerea din razboi, avand in amintire reactia germana dupa Tratatul de la Versailles la incheierea primului razboi mondial.

In 1948, prin Tratatul de la Bruxelles, ia nasterea Uniunea Europei Occidentale, dotata cu o structura aliata de comandament. Tarile occidentului european, cu exceptia Irlandei, Suediei, Finlandei si Austriei, semneaza alaturi de SUA si Canada Tratatul Atlanticului de Nord, organizatie militara defensiva care, din 1951, in perioada razboiului din Coreea, devine Organizatia Tratatului Atlanticului de Nord (NATO). La inceputul anilor ’50, se incearca si formula Comunitatii Europeane de Aparare (Franta, Italia, Germania plus statele Benelux), un tratat semnat dar niciodata intrat in vigoare, din cauza pozitiei Generalului de Gaulle care estima ca o asemenea uniune ar duce la o pierdere de suveranitate si o cedare partiala a controlului. Aceasta duce la noi negocieri care se finalizeaza prin crearea UEO (Uniunea politica a europei occidentale).

In 1996, UEO primeste din partea NATO misiunea de a constitui o identitate europeana de securitate si aparare in cadrul NATO, principiu care a fost inlocuit ulterior de Politica comuna de aparare si securitate. Tratatul de la Lisabona transfera catre UE toate competentele UEO. In data de 16 decembrie 2002 este semnat un acord de parteneriat strategic intre UE si NATO (acordul Berlin Plus) care permite UE accesul la resursele si structurile NATO, precum si folosirea capacitatilor operationale si structurilor de comandament aliate. La 1 ianuarie 2003 incepe in Bosnia – Hertegovina prima operatiune europeana civila de gestionarea crizelor, iar cateva luni mai tarziu, in martie 2003, forta europeana militara inlocuieste in teren trupele NATO in Macedonia prin operatiunea EUFOR CONCORDIA. Pe 12 iunie debuteaza in RP Congo o alta misiune, ARTEMIS, prima in afara cadrului Berlin Plus. In iulie 2004 este creata Agentia Europeana de Aparare, iar pe 17 iulie 2004 debuteaza in Georgia operatiunea EUJUST THEMIS, prima operatiune comuna a UE pentru apararea valorilor statului de drept. Pe 20 februarie 2009, Parlamentul European se exprima in favoarea instituirii unei „forte armate europene sincronizate (SAFE – Syncronized Armed Forces Europe)”.

Articolul 42 din Tratatul UE spune: „Politica comuna de aparare si securitate include definirea progresiva a unei politici de aparare comune a Uniunii. Va conduce la o aparare comuna din momentul in care Consiliul European, in unanimitate, va decide in acest sens”.

Problema este ca, deocamdata, nu exista o institutie a armatei europene, iar toate operatiunile se bazeaza pe forte puse la dispozitie de armatele nationale, reunite in diverse formule a caror geneza dateaza de la inceputul anilor ’90. Printre acestea se numara: EUROCORPS (forta de reactie rapida) avand in componenta unitati germane, belgiene, spaniole, franceze si luxemburgheze, EUROMAFOR grupand unitati navale spaniole, franceze, italiene si portugheze, precum si forte aeriene din Belgia, Germania, Spania, Franta, Italia, Marea Britanie si Olanda care fac parte din Grupul aerian european. In plus, mai exista si o Forta de jandarmerie europeana (EuroGendFor sau FGE) care grupeaza forte de politie cu statut militar: Garda Civila Spaniola, Jandarmeria Franceza, Carabinierii Italieni, Jandarmeria Regala din Olanda, Garda Nationala Republicana Portugheza si Jandarmeria Romana. Atentie, subliniem din nou faptul ca aceste entitati, cel putin in acest moment, sunt distincte de UE, iar baza juridica de actiune tine in primul rand de natura acordurilor bi sau multilaterale. Decizia de a merge mai departe pe linia constituirii unei armate europene este, evident, una de natura politica si merge in paralel cu un sistem de unificare si standardizare a productie de armament. Lucrurile nu sunt deloc simple, deoarece decizia politica trebuie dublata de un foarte complex cadru juridic care sa determine in primul rand statutul soldatului european, linia de comanda si control, termenii prin care statele membre vor fi obligate sa contribuie cu unitati militare si sa asigure sprijinul logistic necesar. Daca, pana acum, participarea la constituirea unor grupe de lupta era pe baza de voluntariat, o decizie politica in favoarea armatei europene va institui nu numai obligativitatera de participare, dar va stabili si nivelul de competitivitate al trupelor si echipamentelor, lucru deosebit de dificil pentru unele tari care-si permit doar dotari de tip second hand. Ramanand pe plan politic, decizia europeana va trebui sa fie insotita si de un pachet de definitii reglementand tipurile de interventii, operatiuni sau parteneriate pe care le poate angaja viitoarea armata europeana. Aceasta inseamna ca, din nou in parteneriat cu NATO, se va discuta despre ceea ce inseamna zonele de interes proprii ale acestor organizatii in afara teritoriilor lor de „competenta clasica”, lucru cu atat mai important cu cat se observa o crestere exponentiala a riscurilor asimetrice si o tendinta din ce in ce mai marcata de destabilizare a unor zone de importanta strategica pentru economia europeana si cea mondiala. Se va discuta despre proiectia comuna sau separata de forte in asemenea zone, despre sprijin reciproc in misiunile separate.

Mai multe aflati citind: www.adevarul.ro.

 

Posted on 05/08/2013, in Eveniment, Realitatea zilnica and tagged , , . Bookmark the permalink. Leave a comment.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: