APIA elibereaza adeverintele pentru accesarea de fonduri pentru SAPS 2013


apiaAgentia de Plati si Interventie pentru Agricultura (APIA) informeaza ca elibereaza adeverinte pentru beneficiarii Schemei de Plata Unica pe Suprafata – Campania 2013, care intentioneaza sa acceseze credite pentru finantarea activitatilor curente de la Bancile care au incheiat Conventii cu Agentia. Fondul de Garantare a Creditului Rural IFN – SA si Fondul National de Garantare a Creditului pentru Intreprinderi Mici si Mijlocii garanteaza creditele acordate de banci fermierilor, in cadrul acestui tip de conventie.

Toate conventiile incheiate intre Agentia de Plati si Interventie pentru Agricultura, Banca si Fondul de Garantare sunt postate pe site-ul APIA la adresa www.apia.org.ro. Potrivit conventiilor, la solicitarea scrisa a fermierului, centrul judetean/local APIA unde acesta a depus cererea in Campania SAPS 2013 va elibera o Adeverinta prin care confirma ca Beneficiarul a depus cererea de plata pentru Schema de Plata Unica pe Suprafata (SAPS) pentru anul 2013 si ca au fost finalizate controalele si verificarile administrative asupra Cererii de Plata a Beneficiarului, pana la data emiterii Adeverintei, conform reglementarilor in vigoare.

Pot beneficia de aceasta adeverinta fermierii selectati la controlul pe teren (clasic sau teledetectie) numai dupa finalizarea acestor controale. De asemenea, in adeverinta se va mentiona suprafata determinata pentru plata in cadrul schemei SAPS si faptul ca beneficiarul nu face obiectul excluderilor de la plata la data emiterii acesteia, precum si ca indeplineste conditiile generale pentru acordarea sumelor cuvenite, in conformitate cu legislatia in vigoare.

Valoarea creditului va fi de pana la 90% din suma cuvenita din SAPS, denominata in lei astfel: pentru creditele acordate de Banca Creditoare pana la data de 29 septembrie 2013 inclusiv, la cursul leu/euro comunicat de Banca Centrala Europeana la data solicitarii creditului; pentru creditele acordate de Banca Creditoare incepand cu data de 30 septembrie 2013 inclusiv, la cursul leu/euro comunicat de Banca Centrala Europeana din data de 30 septembrie 2013.

Cursul leu/euro comunicat de Banca Centrala Europeana poate fi descarcat de la adresa http://ecb.int/stats/exchange/eurofxref/html/index.en.html.

In conformitate cu prevederile Ordinului ministrului Agriculturii si Dezvoltarii Rurale nr. 703/ 23.07.2013 privind aprobarea conditiilor in care se vor incheia Conventiile dintre institutiile financiare bancare si nebancare si Agentia de Plati si Interventie pentru Agricultura, in vederea finantarii de catre acestea a activitatilor curente ale beneficiarilor platilor derulate prin Agentia de Plati si Interventie pentru Agricultura, Banca trebuie sa respecte nivelurile costurilor aferente acordarii creditelor pentru beneficiarii platilor directe, astfel incat dobanda finala aplicata beneficiarului nu poate depasi ROBOR 6M + 4%, iar comisioanele aferente creditului sa fie in limita de 1%.

Totodata, potrivit aceluiasi act normativ, Banca trebuie sa faca dovada ca in perioada 2008 – 2012 a acordat credite beneficiarilor axei I – „Cresterea competitivitatii sectoarelor agricol si forestier”, axei III – „Calitatea vietii in zonele rurale si diversificarea economiei rurale” si axei IV Leader din Programul National de Dezvolare Rurala 2007 – 2013.

Posted on 06/08/2013, in Agricultura, Economie, Realitatea zilnica and tagged , , . Bookmark the permalink. Leave a comment.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: