Noul PNDR, in valoare de 3,5 milioane de euro, va fi realizat de o companie austriaca


agriculturaCompania de consultanta GBI Consulting, in colaborare cu opt institute si universitati din Romania, vor realiza Programul National de Dezvoltare Rurala (PNDR) pentru perioada 2014 – 2020.

In aceasta saptamana am semnat cu compania austriaca de consultanta GBI Consulting contractul pentru realizarea Programului National de Dezvoltare Rurala 2014 – 2020 si vom avea o prima varianta in luna octombrie. Suntem putin in intarziere cu scrierea programului din cauza problemelor intampinate in procesul de selectie a companiei de consultanta, dar apreciez ca in luna ianuarie 2014 vom putea trimite Comisiei Europene prima forma a PNDR. Compania selectata este specializata pe acest domeniu, realizand astfel de programe si pentru alte state din Uniunea Europeana. Unul dintre consultantii acestei firme este fostul comisar european pentru agricultura, Franz Fischler”, a subliniat secretarul de stat in Ministerul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale, Achim Irimescu.

Potrivit acestuia, pana la finalizarea intregului document, Ministerul Agriculturii va transmite Comisiei Europene analize sociale, economice si swot pe masura ce acestea vor fi realizate.

Am convenit cu Comisia Europeana ca pe masura ce vor realiza analizele economice si sociale, analiza swot si celelalte evaluari pe PNDR, care ne vor spune exact care sunt prioritatile Romaniei, le vom traduce si transmite pentru evaluare. Noul Program National de Dezvoltare Rurala va avea doar 11 masuri pentru urmatoarea perioada 2014 – 2020, fiind mult simplificat fata de cel actual, care contine 25 de masuri”, a explicat oficialul MADR.

Potrivit sursei citate, contractul semnat cu GBI Consulting se ridica la 3,5 milioane de euro, fara TVA, si va fi finantat in totalitate din fonduri europene.

Comisarul european pentru agricultura, Dacian Ciolos, a cerut tarilor membre sa vina cu programe simplificate daca vor sa fie adoptate cat mai rapid, iar acestea sa contina doar masuri cu prioritatile statului respectiv, in cazul Romaniei infrastructura rurala, tinerii si investitiile in ferme.

 

Posted on 09/08/2013, in Agricultura, Economie, Realitatea zilnica and tagged , , . Bookmark the permalink. Leave a comment.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: