Miliarde de lei pentru un bulevard neterminat: Canalul colector inca neconsolidat


Miliarde de lei pentru un bulevard neterminat* Ieri s-au implinit 5 ani de cand Ministerul Dezvoltarii a semnat contractul de finantare al proiectului de reabilitare a Bulevardului Dorobantilor * Valoarea totala a intregii lucrariproiectului este de aproape 30 milioane euro, din care autoritatile locale au contribuit din buget cu suma de 4,8 milioane euro * Administratia locala anunta cu sule si trambite ca se va reabilita calea rutiera, trotuarele, caile de rulare a tramvaiului. In acest proiect de mare anvergura pentru urbea noastra era inclusa si consolidarea canalului colector Germani, aflat sub boulevard * Dar totul a dat gres pentru ca acest canal zace in acelasi stadiu, nereabilitat si dat uitarii, invocandu-se zeci de scuze *

Cine ar fi crezut ca vor trece 5 ani si unul dintre cele mai mari si importante bulevarde din municipiul Braila, B-dul Dorobantilor, ca de el este vorba, nu va fi reabilitat in intregime. Inca de la inceputul lucrarilor au existat zeci de piedici, care au dus in final la aplicarea unei corectii de 25% cu minus pe care este posibil sa o suporte municipalitatea. Asta deoarece in vara anului 2012 au fost ridicate obiectiuni in legatura cu o serie de criterii restrictive impuse participantilor la licitatia pentru contractul de 100 milioane de lei. Mai precis, au existat anumite obiectiuni la Caietul de Sarcini, in dreptul unei prevederi care a impus ofertantilor sa faca dovada detinerii ori inchirierii unor statii de betoane si asfalt pe o raza de cateva zeci de kilometri in jurul orasului. Potrivit Auditului National, aceasta cerinta a ingradit accesul la licitatie pentru posibilii ofertanti si asa s-a luat decizia de aplicare a unei corectii de 25% cu minus din contributia UE, adica 20 milioane de lei, masura pentru care acum Municipalitatea si Ministerul Dezvoltarii se judeca. Miza acestui litigiu este foarte mare pentru ca instanta suprema va stabili care dintre cele doua institutii va suporta corectia cu 20 milioane de lei la proiect. In aceste conditii, la jumatatea lunii decembrie 2010, Instanta Curtii de Apel Galati s-a pronuntat in procesul contestatiilor privind proiectul de 30 de milioane de euro, bani europeni destinati modernizarii Bulevardului Dorobantilor. Judecatorii au respins contestatiile, astfel ca lucrarile au fost taraganate cateva luni bune, ca urmare a adjudecarii contractului de catre “Tancrad”, “Euro Construct”, “Max Boegl” si “Swietelsky Baugesellschaft”.

In acest moment procesul este in derulare, pentru ca Primaria Braila a facut recurs, edilul-sef Aurel Simionescu sperand ca va avea castig de cauza si nu va fi nevoit sa scoata 20 de milioane de lei din visteria locala, pentru a plati corectia. In 2012, Curtea de Apel Bucuresti, prima instanta care a judecat aceasta speta, nu a dat castig de cauza municipalitatii, ci a sustinut concluziile raportului de audit, care arata ca prin Caietul de Sarcini au fost ridicate bariere in calea potentialilor ofertanti. In cazul in care aveti nelamuriri in privinta firmei care a castigat marele contract de 100 milioane lei, va anuntam ca este vorba despre asocierea formata din “Tancrad”, “Euro Construct”, “Max Boegl” si “Swietelsky Baugesellschaft”. Iata ca acum, dupa ce lucrarile au fost finalizate in mare parte, Primaria Braila se judeca, prin instanta, cu Ministerul Dezvoltarii.

Dupa doi de tergiversari, in primavera lui 2012 au inceput lucrarile de modernizare a bulevardului. Intai s-a intervenit pe portiunea Calea Galati – strada Apollo, fiind scoasa piatra cubica si liniile de tramvai dezafectate. Potrivit declaratiilor de la acea vreme ale primarului Aurel Simionescu, s-a actionat pe acest tronson pentru ca se vroia consolidarea Canalului colector Germani, care se afla sub Bulevardul Dorobantilor.

Chiar daca au existat zeci de obstacole care au stat in drumul bunului demers al lucrarilor de reabilitare a bulevardului, proiectul de mare anvergura a fost finalizat cu chiu, cu vai, dar nu in totalitate.

 Miliarde de lei pentru un bulevard neterminat 1

* Canalul colector, bataie de cap pentru municipalitate *

Pata neagra a investitiei de 30 mil. euro o constituie faptul ca municipalitatea nu a fost in stare sa consolideze, asa cum ar fi trebuit, Canalul colector Germani. La un an de cand s-a facut receptia, abiua daca 2 sau 3 echipe de muncitori s-au perindat in zona strada Apollo – Calea Galati. Aceasta portiune se pare a fi lasata de izbeliste, in loc ca firmele contractante sa-si duca la bun sfarsit lucrarea.

Circulatia tramvaielor pe acest tronson este in continuare oprita, lucru care ii nemultumeste pe braileni. Ei nu pot intelege de ce nu se face nimic pentru consolidarea Canalului colector.

Marin F., de 54 ani, a declarat:

Cum este posibil asa ceva? Si cand te gandesti ca sunt unii din primarie care se dau mari cunoscatori in arta inginereasca. Daca cei de la “Tancrad” au avut deficient, de ce Primaria nu a chemat alti specialist? Dar asa este peste tot, nu numai la Braila. Eu calatoresc mult prin tara si vad multe lucruri. Eu si altii care avem masini ne descurcam cat de cat cu deplasarea, insa ceilalti care sunt dependent de mijloacele de transport ce fac? Nu este de ajuns ca s-au introdus autobuze pentru a face legatura intre unde circula tramvaiul si cea unde nu circula. Omul este nevoit fie sa schimbe 2 sau 3 mijloacele de transport, fie sa mearga pe jos pentru a ajunge acolo unde are treaba sau la locul de munca. Si apoi nu toti au abonamente la Braicar. Din aceasta cauza oamenii prefer sa circule cu maxi-taxi, chiar daca sunt plimbati prin tot orasul. Insa totusi nu este posibil asa ceva pentru un oras ca Braila, care chipurile face parte din Uniunea Europeana. Daca era asa, nu mai aveam aceasta situatie. Eu stau in zona si nu este normal ca in atat timp sa nu fie gasita o solutie pentru a repara Canalul colector.

De la luna la luna, situatia din respectiva zona arata deplorabil. Pe linia de tramvai cresc buruieni, sunt parcate neregulamentar autoturisme si s-au format unele cratere. La intersectia B-dul Dorobantilor cu strada Pictor Theodor Aman, unde s-a incercat interventia la Canalul colector este o gura de canalizare fara capac si semnalizata cu 2-3 pari si crengi de la pomi.

Alexandrina T., o femeie trecuta de 75 ani, a tinut sa-si spuna si ea pasul:

Am trait s-o vad si pe asta. Cum este posibil sa nu astupe acea gura de canalizare? Pe aici mai circula masini si nu se stie cum are loc un accident. Nimeni nu face nimic, au dat uitarii tot. Le-a fost bine cand au primit votul nostru. Am crezut cu totii, ca niste copii de gradinita, ca in sfarsit, va fi facut Canalul colector, dar ne-am inselat. Eu sunt batrana, dar ma gandesc la tineret, ce vremuri grele ii asteapta. De asta toti pleaca de aici. Se duc unde este civilizatie. Cand s-au inceput lucrarile a trebuit sa dam bani din buzunar sa ne racordam la canalizare. Pentru ce am dat banii aceia? Ca tot degeaba. Nu stiu ce sa mai faca pentru a ne stoarce de bani. E greu de noi, maica.

Facem precizarea ca obiectivele specifice ale proiectului sunt modernizarea caii rutiere Dorobantilor in lungime de 4,7 Km, compusa din cate doua benzi pe fiecare sens, in latime de 7 m, modernizarea celor doua cai de rulare a tramvaiului in lungime de 4 Km, consolidarea canalului colector Germani, reabilitarea de trotuare, a retelei de apa, termoficare, cea electrica, precum si refacerea a 5.000 mp mediu ambiant.

Pentru cei care nu stiu, proiectul de reabilitare a Dorobantilor a fost initiat de fostul primar Constantin Sever Cibu. Dupa alegerile locale din iunie 2008, noul primar, PSD-istul Aurel Simionescu, a refacut proiectul si l-a pus din nou pe lista de finantare.

Posted on 24/07/2014, in Actualitate, Administratie, Realitatea zilnica, Social. Bookmark the permalink. Leave a comment.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: